Acnee

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL AL ACNEEI

Exista cateva afectiuni ale caror simptome pot sa fie asemanatoare cu cele din acnee si necesita astfel un consult medical pentru un diagnostic corect:

• Rozaceea
 Aceasta boala se caracterizeaza prin aparitia unor leziuni rosii , papule si pustule (leziuni cu puroi ) , dilatatii vasculare (telangiectazii) la nivelul fetei (mai ales partea centrala) .  Apare de cele mai multe ori la vârsta de  30 -50 ani. Lipsesc comedoanele , nodulii si chistele . Se poate asocia cu  inflamatia cronica la nivelul ochilor  si nasului (nas mare , boselat , prin  hipertrofia glandelor  sebacee) . Leziunile se accentueaza la caldura , consum de cafea sau condimente , consum de alcool sau bauturi fierbinti, stres.   

• Pseudofoliculita
 Aceasta afectiune este denumita uneori si "eruptia cutanata de dupa ras” si este de cele mai multe ori o problema mecanica si nu una bacteriena Eruptia este caracterizata prin aparitia unor papule rosii perifoliculare ( în jurul firelor de par ) si pustule ,care se pot transforma în leziuni mai închise la culoare ( hiperpigmentate) cu noduli keloizi. Localizare la nivelul barbii sau alte zone ale corpului care sunt rase sau unde se smulge firul de par, este cea mai caracteristica. Pseudofoliculita poate, desigur, sa apara la pacientii care au acnee.

• Foliculita
Foliculita este o afectiune infectioasa a foliculuilui pilos, determinata de infectiii bacteriene sau fungice, caracterizate prin aparitia unor papule rosii foliculare cel mai adesea la nivelul trunchiului si extremitatior, feselor dar  si la nivelul capului si gâtului . Foliculita cu bacterii gram  negative apare la persoanele care au urmat tratament  systemic cu antibiotice pentru o perioada mare de timp si se localizeaza frecvent în zona gurii si nasului si mai rar la nivelul gâtului (leziuni superficiale cu puroi , noduli mari).

• Dermatita periorala
Este o afectiune întâlnita cel mai adesea la femei adulte tinere (25 -30 ani), insa poate afecta  ambele sexe si nu este exclus sa apara la orice vârsta. Clinic , apar manifestari eczematoase, insotite de prurit (mancarime) dar si leziuni cu aspect caracteristic de acnee. Leziunile  cutanate sunt cel mai adesea situate perioral ( în jurul gurii ) dar ocazional , pot afecta si restul fetei. Una dintre cauzele cel mai frecvent incriminate in etiologia afectiunii este utilizarea indelungata a topicelor cu corticosteroizi.


TRATAMENTUL ACNEEI

Daca diagnosticarea acneei nu este o problema, din nefericire tratamentul este mai mult complicat.

Ce trebuie sa stie pacientul despre acnee? Vestea buna este ca se trateaza cu succes, vestea proasta este ca vindecarea se obtine lent, dupa 6-8 luni de tratament continuu. Tratamentul neintrerupt este esential! Chiar si dupa rezolvarea problemei trebuie continuate cu consecventa masurile terapeutice pentru evitarea recidivei. 
Chiar daca acneea nu este o afectiune foarte grava, este recomandabil ca in cazurile severe si moderat-severe sa se efectueze un control medical de specialitate, pentru stabilirea tratamentului corespunzator si evitarea aparitiei complicatiilor.
Ce putem face pentru a ameliora acneea?
Daca ne gandim la cele 3 mecanisme incriminate in etiopatogenia acneei, putem întelege pe ce ar trebui sa se bazeze tratamentul la domiciliu si anume:
     - Desfundarea porilor
     - Eliminarea bacteriilor
     - Reducerea secretiei de sebum

Dar mai întâi cateva cuvinte despre lucrurile pe care le putem face pentru a ameliora acneea:

•    Stilul de viata
Nu oricine poate dormi 8 ore pe noapte, manca 3 mese sanatoase si sa bea 8 pahare de apa pe zi. Puteti, însa, detine controlul asupra acneei, chiar daca rutina zilnica este frenetica si imprevizibila. 
•    Igiena locala, deschiderea porilor, exfolierea usoara, reducerea secretiei de sebum si tratamentele topice. 
În ciuda a ceea ce ati citit pe site-urile de internet si in revistele de moda, nu exista nici un produs sau un regim miraculos, care sa trateze rapid si eficient acneea. Tratamentul trebuie personalizat de la un caz la altul pentru a obtine rezultatele scontate.
Se recomanda curatare usoara a tenului prin spalare, o data sau de doua ori pe zi cu o baza de curatare usoara sau o solutie (de exemplu, Dove, Neutrogena, Basis, Scop, si Cetaphil, toate sunt ieftine si eficiente) pentru a mentine pielea curata si a reduce sensibilitatea si iritatiile de la acest nivel. De asemenea se pot utiliza masti pentru o exfoliere usoara, produse care contin fie granule fine sau acid salicilic într-o concentratie care o fac un agent foarte usor pentru peeling. Aceste produse elimina stratul exterior al pielii si, astfel, deschid porii. Produsele care contin acizi glicolici sau acizi alfa hidroxi sunt de asemenea indicate pentru exfolierea blanda a tenului. Retinolul (derivat al vitaminei A, poate de asemenea ajuta la descuamarea pielii. Nu in ultimul rand trebuie sa folosim si o solutie antibacteriana (preferabil pe baza de peroxid de benzoil) pentru a neutraliza bacteriile care favorizeaza suprainfectarea leziunilor existente. Peroxidul de benzoil poate cauza iritatii fine si alergii la un numar mic de oameni, care dispar insa de îndata ce utilizarea produsului este oprita.
Utilizarea topicelor locale poate avea rezultate foarte bune in tratamentul acneei. Aceste produse vin sub forma de geluri, creme, lotiuni si se aplica usor pe zona afectata.  
Scaderea secretiei de sebum este destul de greu de obtinut, deoarece doar tratamentele hormonale par sa fie eficiente in acest caz si nu pot fi administrate oricui si in orice caz. Se poate totusi utiliza un astringent bland sau o masca care contine sulf pentru a diminua cantitatea de sebum.

Exista o serie de taratmente care pot ajuta in lupta cu acneea si pe care le puteti aplica cu usurinta acasa:

1. Curatati pielea de doua ori pe zi cu o solutie care contine 5% peroxid de benzoil.O alternativa pentru cei care sunt alergici la peroxid de benzoil este acidul salicilic 2%.
2. Aplicati un gel sau crema care contine peroxid de benzoil 5%, o alternativa fiind solutiile cu sulf sau rezorcinol.
3. Pe timpul noptii, aplicati pe zonele afectate o crema care contine sulf. 
4. Foloseste o crema de piele usoara si fara ulei sau alte ingrediente grase.
In cazul in care nu ati reusit sa controlati acneea corespunzator, poate doriti sa consultati un medic specialist dermatolog.

Topic cu antibiotice sau alti agenti antibacterieni: Acestea includ eritromicina, clindamicina (Benzaclin, Duac), sulfacetamidele (Klaron), si acidul azelaic (Azelex).

• Retinoizii
Retin-A (tretinoin), este utilizat de ani de zile, si preparatele au devenit mai blande mentinând în continuare eficacitatea acestuia. Retinoizi includ adapalene (Differin) si tazarotene (Tazorac). Aceste medicamente sunt deosebit de utile pentru desfundarea porilor. Efectele secundare pot include iritatia locala si o crestere a sensibilitatii la soare. Odata cu utilizarea unei  protectii solare adecvate, ele pot fi folosite chiar si în timpul perioadelor de soare. În decembrie 2008, FDA (Food and Drug administration) SUA a aprobat medicament cunoscut sub numele de Epiduo gel, care contine adapalene retinoid, împreuna cu peroxidul de benzoil ca substrat antibacterian. Acest tratament se aplica o data pe zi, este eliberat doar pe baza unei prescriptii medicale si a fost aprobat pentru utilizare la pacientii cu varsta de peste 12 ani.

• Antibiotice orale
In cazurile severe suprainfectate de acnee se poate recomanda utilizarea unor antibiotice precum doxiclina sau amoxicilina. Alte antibiotice orale, care sunt utile pentru tratarea acneei sunt cefadroxilul si sulfamidele. Reactiile adverse administrarii sistemice a antibioticelor pot include reactii alergice (în special sulfamidele), tulburari gastro-intestinale, si sensibilitatea crescuta la soare. Doxiciclina, are putine efecte adverse, dar poate provoca uneori esofagita (iritatie a esofagului, care produc disconfort la înghitire) si o tendinta crescuta de la arsuri solare. Nu trebuie sa uitam insa ca utilizarea exhaustiva a antibioticelor aduce dezavantaje notabile in special sitemului imun, cu cresterea susceptibilitatii la infectii si dezvoltarea unei rezistente la terapiile antibacteriene, astfel ca acest tip de tratament ar trebui intootdeauna recomandat doar de medical specialist.

• Contraceptivele orale
Contraceptivele orale, care au concentratii scazute de estrogen, au un efect redus asupra acneei într-un fel sau altul. Unele pilule contraceptive au o eficacitate modesta în tratarea acneei. Tratamentele hormonale aprobate de FDA pentru tratarea acneei sunt Estrostep, Ortho Tri-Cyclen, si Yaz. Tratamentele hormonale ar trebui luate doar in cazul in care acestea sunt recomandate de medicul dermatolog sau ginecolog.

• Spironolocatona
Acest medicament blocheaza receptorii hormonilor androgeni, avand un efect mediu in tratamentul acneei. Poate provoca  tulburari ale ciclului menstrual si cresterea nivelului de potasiu in sange. Aceasta poate ameliora simptomele acneei rezistente la femei si este in general bine tolerat la femeile tinere.

• Cortizonul injectabil
Pentru ameliorarea rapida a unor forme grave, acute de canee se pioate utilize tratamentul injectabil cu cortizon. Datorita efectelor adverse (scaderea imunitatii, cresterea riscului de diabet zaharat de tip II, obezitate, etc), tratamentul injectabil cu corticosteroizi ramane unul de rezerva pentru cazurile atent selectioante.

• Isotretinoinul
Isotretinoinul este cel mai utilizat retinoid pe cale generala. Preparatele comerciale sunt Sotret si Roaccutane. Isotretinoinul este unicul medicament care actioneaza pe toate verigile etiologice ale acneei: scade secretia de sebum, regleaza cheratinizarea in folicul, scade numarul de Propionibacterium acnes si reduce inflamatia locala.
Isotretinoinul administrat pe o perioada de 6 saptamani scade secretia sebacee cu 90% si hiperkeratoza foliculara cu circa 50%. Isotretinoinul nu are nici un efect antibacterian direct, dar prin modificarea conditiilor in folicul prin scaderea secretiei sebacee si schimbarea microclimatului, numarul  propionibacterium acnes scade dramatic. Efectul antiinflamator al isotretinoinului este direct cat si indirect prin eliminarea Propionibacterium acnes, care e un factor important in aparitia inflamatiei.  In ciuda efectelor benefice in tratamentul acneei, retinoizii sunt folositi cu precautie datorita efectelor secundare majore pe care le pot avea. Tratamentul sistemic cu retinoizi se face in cazurile severe de acnee cand alte tratamente topice nu au dat rezultat.
Efecte secundare ale isotretinoinului includ:  teratogenitatea (riscul malformativ la fat), asfel ca nu se recomanda obtinerea unei sarcini decta la 6-12 luni de la sistarea tratamentului, depresia, hepatotoxicitatea, cefaleea, uscaciunea, sensibilitate mai crescuta la soare, vant, rece.

Tratamentele cu laser
In ultimii ani s-au dezvoltat mai multe tehnici de succes in tratarea acneei folosind lasere si dispozitive similare, cu sau fara asocierea colorantilor fotosensibilizatori. Se pare ca aceste tratamente sunt sigure si eficiente, dar nu se cunoaste deocamdata efectul lor pe o perioada mai indelungata. În acest moment, tratamentul cu laser in acne este recomandat ca un adjuvant al terapiei conventionale, mai degraba decât ca un substitut al acesteia.
 Laserul indeparteaza stratul superficial al pielii deteriorate si intareste stratul de mijloc al epidermei, lasand pielea fina. Tratamentul cu laser are drept obiectiv impiedicarea astuparii porilor, astfel incat sa nu se formeze leziuni acneice noi.
Prin tratamentul cu laser stratul superficial al pielii este ars, inlaturadu-se portiunea afectata sau modificand-o pentru a oferi un aspect imbunatatit al pielii. Pielea incepe sa se refaca treptat, vindecarea completa durand intre 3 si 5 zile. 

• Peeling-ul chimic
Peelingul chimic consta in imbunatatirea si catifelarea texturii pielii fetei sau a altor zone, prin indepartarea straturilor superficiale deteriorate, folosind o solutie acida. 
Peelingurile chimice cu acid alfa-hidroxilic(cunoscut si sub denumirea de acid glicolic, AHA) sau acid beta-hidroxilic (acid salicilic, BHA) au fost declarate ca fiind printre cele mai de succes proceduri de indepartare a leziunilor secundare formelor medii si severe de acnee.
Trebuie sa mentionam totusi ca peelingul chimic este un tratament adjuvant si nu curative pentru acne.

CATEVA MITURI LEGATE DE ACNEE

Termenul de acnee (grecescul "acme") a fost utilizat se pare pentru prima data la curtea împaratului Iustinian de catre medicii acestuia. Acneea este o problema estetica foarte comuna, aproximativ 80% din noi suferind cel putin un episod o data in viata. Exista o multime de mituri legate de acne si pentru a trata eficeint acesata afectiune este necesar sa stim care este adevarul legat de acnee.
Sa aruncam o privire catre unele dintre ce mai populare mituri legate de acne:

    Acneea este cauzata de ciocolata si alte produse produse alimentare. 

Acesta este mitul cel mai popular legat acnee! Contrar credintei populare, nu exista nici o dovada ca acneea este cauzata de consumul de ciocolata si alte produse alimentare. Ciocolata a fost considerata mult timp responsabila pentru aparitia  cosurilor, dar adevarul este mult diferit. Acneea nu provoca si nu agraveaza acneea sau cosurile. In concluzie, daca pana acum v-ati ferit sa gustati din ciocolata dumneavoastra preferata pentru simplul motiv ca aceasta va agrava acneea, luati o bucatica si bucurati-va de ea!

•    “Stoarcerea” sau “zgandaritul” te pot ajuta sa scapi de acnee.

Gresit!  Din contra aceste “manevre” pot provoca infectarea leziunilor de la suprafata pana in profunzime, cu efecte inestetice, posibil ireversibile asupra tenului. Cicatricile secundare “curatarii” cosurilor sunt greu de tratat si necesita terapii dermocosmetice pentru imbunatatirea aspectului acestora.

•    Expunerea la soare este benefica in acnee.

Pe termen scurt expunerea limitata la soare poate ameliora si chiar provoca disparitia leziunilor de acnee. Expunerea intempestiva însa nu poate face decât sa stimuleze suplimentar secretia glandelelor sebacee, care vor produce si mai mult sebum, care la rândul lui va provoca sau va înrauti si eruptia acneica. De asemenea expunerea excesiva a pielii la soare, usuca pielea si stimuleaza o multime de alte eruptii cutanate. Acest lucru se aplica in special la copii si adolescenti.

•    Acneea poate fi tratata prin instituirea unei igiene riguroase

Multe persoane cred ca spalatul frecvent pe fata (de 3-5 sau de chiar de mai multe ori pe zi) poate vindeca acneea. Igiena corespunzatoare zilnica este absolut necesara în acnee, pentru a îndeparta sebumul excesiv si impuritatile care sufoca porii. Însa este suficienta curatarea de doua ori pe zi, cu un produs dermatologic bland. Utilizarea frecventa, zilnica a produselor agresive sau frecarea energica a pielii în scopul unei curatiri cât mai temeinice nu face decât sa irite si mai mult un ten deja sensibil, agravând problemele existente.

•    Acneea apare doar la adolescenti si ramane o problema cronica de sanatate. 

Contrar parerii generale, acneea poate aparea si la vârsta adulta, aproximativ 15% din persoanele peste 30 de ani suferind de aceasta afectiune. Într-adevar, acneea este mult mai frecventa la adolescenti, datorita shimbarilor hormonale specifice acestei vârste, dar acneea depinde de o multime de alti factori cum ar fi hormonii,, dieta, igiena, poluarea, stressul si factori genetici. Oricine poate avea acnee si in loc de asteptam ca aceasta sa treaca de la sine, cel mai bine este sa facem ceva impotriva ei.

CATEVA MITURI LEGATE DE ACNEE

•    Consultul medical nu este necesar in cazul aparitiei acneei. 

Daca nu este tratata corespunzator, acneea ar putea sa se complice cu o forma severa si poate determina complicatii urate dermatologice. Chiar daca in cazurile usoare putem apela la remedii naturale, este recomandabil sa se consulte totusi un medic specialist.

•    Acneea este corelata cu activitatea sexuala.

Unul dintre miturile cel mai frecvent popularizate este acela ca sexul creste riscul de a dezvolta acnee. Nu exista nici o dovada stiintifica ce dovedeste ca  sexul sau lipsa lui este corelata cu acneea. De asemenea activitatea sexuala nu agraveaza acneea în nici un fel.

•    Stresul nu influenteaza evolutia acneei.

De fapt, este vorba de actiunea indirecta a stresului, care stimuleaza descarcarea anumitor hormoni, care la rândul lor pot agrava leziunile acneice. Totusi, nu este vorba de stresul de zi cu zi, ci de evenimentele majore care presupun la un stres suplimentar, deosebit.

•    Machiajul provoaca si inrautateste acneea.

Tinerele cu acnee care se machiaza trebuie sa aleaga produsele care sunt etichetate ca fiind noncomedogene si hipoalergenice. Exista si produse de machiaj special formulate pentru a trata acneea, care contin ingrediente cu bezoil peroxid sau acid salicilic. Utlizarea corecta a unor produse de machiaj de calitate nu provoaca si nu inrautatesc acneea.